Instituția a avansat anul acesta patru locuri și a ajuns astfel pe locul al 32-lea în regiune. Universitatea București a devansat astfel instituția similară de la Cluj care a avut în anii precedenți cea mai bună calificare dintre instituțiile de învățământ superior din România.
Rectorul Universității București, Mircea Dumitru, a declarat pentru Radio România Actualități care au fost criteriiile pentru acestă calificare. „Calitatea educației, programele pe care le avem și care s-au dezvoltat foarte mult în ultima vreme în cele 19 facultăți, ne-a permis să avem și o reputație din ce în ce mai bună, mai solidă în ochii studenților din străinătate care vin și ne cunosc”, a apreciat acesta.
De asemenea Mircea Dumitru a mai precizat Că Universitatea București are peste 100 de programe la licență, masterate diversificate, iar fiecare facultate a ajuns să aibă cel puțin un masterat în limba engleză.
În clasament au fost incluse și Universitățile „Babeș-Bolyai” din Cluj, „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara.
La elaborarea clasamentului s-a ținut cont de reputația academică, numărul de studenți înscriși anual și cel de absolvenți angajați în domeniul studiat.